Dragobete sau Valentin

Avem 2 sarbatori dedicate dragostei, una importata, comerciala si automat hulita si una romaneasca, traditionala si scoasa de la naftalina ca raspuns la avansul castigat de sarbatoarea importata.

Eu zic ca-s bune amandoua, macar pentru evenimentele pe care le genereaza si diversele promotii de care puteti beneficia.

Mie imi plac povestile si legendele si de fapt asta este si motivul acestui articol, asa ca revenim la articol. Ca o mica paranteza pentru cine este interesat am mai scris si istoria zilei de 8 martie sau poate vreti sa vedeti diferentele traditiei de Martisor la noi si la alte popoare tracice - Martisor la noi si la altii

Dragobete

Legenda Dragobetelui

Legenda spune ca Dragobetele este fiul Dochiei, sora lui Decebal, si zeu al dragostei pe plaiurile dacilor si mai tarziu ale daco-romanilor.
Numele sau provine din cuvintele dacice trago (tap) si bete (picioare). Trago a devenit "drago", iar "bete" a ramas in limba romana un cuvant care defineste cingatorile inguste si fasiile tesute.
Fiul asprei si capricioasei Babe Dochia, Dragobetele reprezinta principiul pozitiv al fortelor latente ale naturii, care se pregatesc sa renasca si sa explodeze sub forma primaverii.

Un alt nume al sau era Navalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos si iubaret nevoie mare, care le face pe tinerele fete sa-si piarda mintile. Un fel de Zburator metamorfozat apoi de Maica Domnului  in planta de leac pentru dragostea ranita, care ii poarta numele.

Dragobetele mai are și alte nume:  “Cap de  Primavara”, “Cap de Vara “, „Sant Ion de primavara”, „logodnicul pasarilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”

In calendarul popular romanesc aceasta zi apare ca o sarbatoare a iubirii. Dragobetele era inchipuit ca un flacau voinic, puternic, frumos si tare iubitor, putand fi intalnit prin paduri. Dupa o credinta raspandita in special in vestul Munteniei si in Oltenia, Dragobetele este un duh al padurii care, la inceput de primavara, intr-o anume zi, ia chip de flacau neasemuit de frumos si haladuieste prin codri pentru a pedepsi fetele si femeile ce-i profaneaza ziua. De Dragobete muncile grele erau interzise, fiind permise doar cele usoare, dar multe fete incalcau regula si fugeau apoi in padure tocmai pentru ca isi doreau sa fie pedepsite de Dragobete, fiind nevoite sa se lase iubite de el. (de aici “Dragobete saruta fete”)

In lumea satului romanesc, pina la jumatatea secolului 20, el era sarbatorit la 24 si 28 februarie sau la 1 si 25 martie,

Se crede ca de ziua lui Dragobete, pasarile nemigratoare se strang stoluri soluri, vorbesc in limba lor, isi cauta pereche potrivita pentru imperechere si apoi trec la construirea cuiburilor. Pasarile ce nu-si gasesc perechea in aceasta zi, raman fara cuib si fara pui pana anul urmator, cand se apropie aceeasi sarbatoare.

Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se intilneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramine indragostiti pe parcursul intregului an.

Daca vremea era favorabila, ei se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind, pentru a culege primele flori ale primaverii: ghiocelul si brindusa. Din zapada netopita fetele isi faceau rezerve de apa, cu care se spalau la anumite sarbatori din timpul anului.

Obiceiuri si traditii:

- Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete;

- In aceasta zi, oamenii mai in varsta trebuie sa aiba grija de toate animalele din ograda, dar si de pasarile cerului;

- Nu se sacrifica animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor;

- Barbatii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele, pentru ca altfel nu le va merge bine in tot anul;

- Tinerii considera ca in aceasta zi trebuie sa glumeasca si sa respecte sarbatoarea pentru a fi indragostiti tot anul;

- Credinta populara spune ca daca in aceasta zi nu se va fi intalnit o fata cu vreun baiat, se crede ca tot anul nu va fi iubita de nici un reprezentat al sexului opus;

- In aceasta zi, nu se coase si nu se lucreaza la camp si se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce urmeaza sa fie cu spor;

- In unele sate se scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina populara;

- In unele zone, femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase intreg anul;

- De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele si baietii faceau fratii de sange.

- Batranii spun ca daca in aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza, vei fi harnic tot anul.

- Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.

- In padure, in jurul focurilor aprinse, tinerii baieti si fete stateau de vorba. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi in diverse farmece (vraji) de dragoste.

Exista o superstitie populara conform careia toti cei care participa la aceasta sarbatoare sunt feriti de boli si de alte rele pe parcursul intregului an. De aceea, tinerii imbracati in straie frumoase se intalneau in fata bisericii sau in centrul satului pentru a pleca in cautarea de flori sau de lemne pentru foc. Daca era o zi calduroasa, plina de soare si lumina, tinerii porneau insufletiti de buna dispozitie si cantece spre paduri sau lunci. Ghioceii sau viorelele culese de catre fete erau considerate plante cu efect miraculos in descantecele de dragoste („Flori de fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparți”). De asemenea, in unele zone ale tarii s-a pastrat obiceiul ca fecioarele sa stranga apa de pe florile de fragi sau din omat. Cu aceasta apa, pastrata cu sfintenie intr-un loc doar de ele stiut, fetele isi spalau obrazul. pentru a fi frumoase tot anul si pentru a placea celui drag.

Conform unui alt obicei, flacaii si fetele se strangeau intr-o casa pentru a petrece si a-si “face de Dragobete”. Pastrarea acestui obicei era strans legata de convingerea ca, pastrand aceasta datina, vor iubi si vor fi iubiti pana cand va incepe urmatorul Dragobete. Sarbatoarea nu se celebra neaparat in satul de care baietii apartineau, ci adesea acestia strabateau dealuri chiuind si cantand. Pana cand ajungeau in satul vecin... unde continuau jocul veseliei.

De Dragobete, un obicei asteptat cu nerabdare de indragostiti era cel al “zburatoritului”. Atunci cand se apropia vremea pranzului, fetele coborau in fuga spre sat. Baietii le urmareau, incercand sa le prinda. Fiecare baiat se tinea dupa fata care ii era draga. Daca si fetei ii placea baiatul respectiv, se lasa prinsa. Ulterior, avea loc scena sarutului. Aceasta sarutare era interpretata drept oficializarea unei logodne ludice intre cei doi. 

Valentin

Ziua de 14 februarie era numita Ziua Nuntii Pasarilor, oamenii crezand ca in aceasta zi pasarile isi aleg perechea.

La 15 februarie, se organizau Serbarile Lupercalia  care au condus in timp la Valentine’s Day, sarbatoare ce a cucerit astazi toate continentele. Serbarile Lupercalia erau inchinate in primul rand zeilor Juno si Pan, zeului fecunditatii Faunus Lupercalus.

In Roma Antica, acestea erau o sarbatoare a fertilitatii, ocazie in care traditia cerea tinerelor necasatorite sa scrie biletele de amor. Fiecare urma sa fie curtata in anul urmator de cel ce avea sa- i extraga biletelul din urna marelui hazard.

De aici incepeau istorioarele de amor ale anului ce urma, istorioare de multe ori destul de picante, ce puteau conduce sau nu la o casatorie.

Traditiile legate de fecunditate erau strans legate de obiceiuri pe care multi le-au considerat sau le considera adevarate orgii. In grota ce se credea ca a adapostit lupoaica ce alaptase legendarele figuri ale fondatorilor Romei, Romulus si Remus, era sacrificat un tap cu al carui sange erau unsi tinerii cetatii.

Acest ceremonial pregatea inceputul noului an ce avea loc pe data de 1 martie. Apoi, cu bice din piele, imbracati in pieile animalelor sacrificate, tinerii alergau pe strazi biciuind femeile ce se inghesuiau in calea lor crezand ca astfel vor fi mai rodnice si mai apte de dragoste si vor avea parte de o sarcina si o nastere usoara. Ziua se termina cu o petrecere la care se formau si viitoarele cupluri de indragostiti.

Cine a fost Sfantul Valentin?

Pentru a contracara orgiile acestei sarbatori pagane, Papa Gelasiu I a instituit, pe data de 14 februarie, sarbatoarea Sfantului Valentin.

Vorbind de ziua Sfantului Valentin, probabil ca in primul rand ar trebui sa ne amintim de Preotul Valentin care a murit ca martir in anul 268 sau in anul 270, batut si decapitat. Datele sunt incerte si contradictorii.

Una dintre variantele acestei istorii ne relateaza ca imparatul Claudius al II-lea ar fi interzis legionarilor romani sa se casatoreasca pentru a fi mai duri in batalii sau, spun altii, ar fi interzis chiar toate nuntile din Roma, pentru a-si recruta mai usor soldatii, dar Preotul Valentin a nesocotit ordinul si a continuat sa oficieze casatorii, fiind arestat si condamnat la moarte. De asemenea, se spune ca prin rugaciune ar fi redat vederea fiicei judecatorului Asterius, pe care l-ar fi crestinat impreuna cu toata familia. Conform altor surse, ar fi fost vorba de fata temnicerului sau, Leonora.

Interesanta este si povestea legata de ultimele cuvinte scrise de el, inainte de a muri, catre aceasta fata: “al tau Valentin”. Bilet ce se considera astazi a sta la originea scrisorilor si felicitarilor de Ziua Indragostitilor .

In 496, papa Gelasius a oficializat data de 14 februarie ca ziua Sfantului Valentin.

Dupa o perioada de semiuitare, traditiile legate de ziua Sfantului Valentin revin in forta in Anglia secolului al XIV-lea. La mare pret era tinut obiceiul ca pe 14 februarie sa se traga la sorti perechile ce urmau sa porneasca pe camp la vanatoare. Baietii pe care sortii i-au ales sa insoteasca fetele in aceasta escapada plina de picanterii se numeau Valentini. Era un joc romantic pe care tinerii il asteptau cu entuziasm. Apare acum si o… Valentina, acesta fiind numele dat mesajului de dragoste trimis persoanei iubite.

Dar ziua Sfantului Valentin este aleasa oficial ca zi a indragostitilor abia in 1496, in Franta.

Alte superstitii de  Valentine's Day
Se spune ca, daca ai gasit o manusa de Valentine's Day, cu siguranta cel care a pierdut-o iti va fi sot. Conform traditiei, daca pe deasupra ta zboara o vrabie, te vei casatori cu un barbat sarac, dar vei fi foarte fericita, iar daca vei vedea un sticlete, sotul tau va fi bogat.

De asemenea, primul nume de barbat pe care il auzi in ziua de 14 februarie va fi numele viitorului tau sot. In ziua de Sfantul Valentin, cei care lucreaza la construirea unei biserici spun rugaciuni si se spovedesc. In dimineata acestei zile, se pune agheasma in apa, pentru ca toate animalele de casa sa bea din ea, iar daca Sfantul Valentin pica lunea, gospodarii nu pun closca in nicio zi de luni de peste an.
Cei credinciosi sau superstitiosi aleg sa manance o singura data in aceasta zi si nu gatesc cu grasime. Mai mult decat atat, daca porumbeii salbatici se intorc pe 14 februarie, este semn de primavara.

Sarbatoarea iubirii la altii

Columbienii, spre exemplu, sarbatoresc iubirea in a treia zi de vineri si cea de-a treia zi de sambata ale lunii septembrie. La ei sarbatoarea se numeste Ziua Prietenului Secret. In aceasta zi, fiecare locuitor isi alege un prieten caruia ii face un cadou secret.

 In Brazilia, ziua iubirii se celebreaza pe 12 iunie, cu o zi inaintea zilei Sfantului Anton, sfantul casatoriei. Omologul Sfantului Anton in calendarul turcilor este Sfantul Gregor, care se serbeaza pe 4 noiembrie.
Intr-un orasel din Marea Britanie, in aceasta zi, cei mai fericiti sunt copiii. Aici exista o legenda conform careia in ziua de Sfantul Valentin, un barbat pe nume Jack Valentin impartea fiecarui copil dulciuri si cadouri.

Pe de alta parte, in Slovenia, legenda spune ca pe 14 februarie incep sa cresca plantele si florile si, de asemenea, se crede ca in aceasta zi se casatoresc pasarile. Omologul Sfantului Valentin la sloveni este ziua de 12 martie.
Pentru locuitorii din Tara Galilor, ziua iubirii este 25 ianuarie. Atunci galezii il comemoreaza pe Sf. Dwynwen, sfantul patron al indragostitilor.

Asa cum la noi exista Dragobetele, in Danemarca si Norvegia exista asa numitul Valentinsdag., dar nu este o sarbatoare foarte importanta.

In  Asia pe 14 februarie, femeile sunt cele care fac cadouri barbatilor. Dar doar o  luna mai tarziu, pe 14 martie, in Asia se sarbatoreste asa numita Zi Alba cand le revine barbatilor datoria sa daruiasca ceva femeilor. Pentru aceasta zi, exista si preparate specifice: bezele si ciocolata alba.

Si pe oricare din ele o alegeti sa o sarbatoriti...iubiti-va mult, indiferent de ziua trecuta in calendar :)

Invat sa pictez in tehnica Ebru

Stiu (sper) ca va era dor de mine :)

Si mie imi era dor de mine, cea care bibileste diverse. 

Am mai facut mici chestiute si intre timp, dar mi-e dor de noptile nebune pierdute printre margici, textile sau hartii.

Primul pas a fost facut: m-am inscris la un curs de pictura intr-o tehnica numite Ebru. Eu vazusem o demonstratie in vara la Techirghiol si am stiut de atunci ca vreau sa invat si eu.
Si acum aveti:
- albumul meu periodic
- primele concluzii
- episodul 2 de concluzii si progres
- episodul 3 - pieptan
- episodul 4 - drapat
- episodul 5 - cand nimic nu iese
- episodul 6 - obek
- episodul 7 - hatip "dracusorii"
- episodul 8 - lalele
- episodul 9 - diviziune tulpina in 3
- episodul 10 - musetel / margareta
- episodul 11 - diviziune in 5
- episodul 12 - boboci
- episodul 13 - garofite
 

 Organizatori sunt cei de la fundatia Yunus Emre Constanta. Participarea este gratuita, dar cursul tine 9 luni, pana in iunie mai exact. Programul nu este asa de greu, fiindca se va tine o zi pe saptamana si se poate alege ziua si chiar si ora. Eu am ales ora 18 dar ziua in sine conteaza mai putin. Sa stiti ca inca va mai puteti inscrie zilele acestea. Se vor face grupe de aprox 5 persoane si se poate alege si curs pe zi in jurul orei 13.

Deocamdata am avut o prima intalnire cu domnisoara profesoara, venita direct de la Istanbul, care de niste ani buni s-a specializat in aceasta tehnica. Marea majoritate a persoanelor inscrise la curs vor vorbi cu ea in limba nativa turca, dar din fericire vorbeste fluent engleza deci nu vom fi lasate pe dinafara nici noi. Si poate chiar mai prind si cateva cuvinte in limba turca, mai ales ca ma batea gandul sa fac si cursurile de limba turca la ei ;)

In traducere Ebru inseamna "nor" pentru ca si picaturile de vopsea care cad in apa iau forma unui nor. In engleza i se spune "paper marbling", si chiar ia un aspect marmorat (wiki despre ebru si despre paper marbling), iar in romana se pare ca ar fi cunoscuta sub numele de "foita turceasca". Si am mai gasit si tehnica japoneza similara "suminagashi" (la paper marbling pe wiki gasit referinte si despre suminagashi). Si cred ca o sa va placa si cele 2 articole cu video de pe webcultura: articol 1 si articol 2.

Istoria acestei tehnici: a fost pentru prima data documentata in sec. XV in Turkistan. Pornind din China in timpul dinastiei T'ang (608 - 918) aceasta arta a luat Drumul Matasii prin Iran si a ajuns in Anatolia. Cea mai mare dezvoltare si apreciere a cunoscut-o in perioada Imperiului Otoman.

Initial ea era folosita pentru a imbraca copertile de carti si manuscrise, interior si exterior. Acum de obicei se inrameaza rezultatul final si se spune ca este benefic pentru casa celui care le gazduieste (asa sa fie, pentru ca am de gand sa le daruiesc deci puteti sa va anuntati dorinta de a primi o opera de arta ebru marca DMS ;) ). 

Pe vremuri pictorii isi faceau singuri absolut toate piesele si ingredientele necesare lucrului. Culorile pentru vopsele se obtineau din natura si era un proces de durata si care cerea finete. Pudra extrasa din roci sau plante se amesteca apoi cu apa adaugata treptat si se freca intre 2 pietre (de obicei era marmura), conditia esentiala fiind ca cele 2 pietre sa fie de acelasi fel si de aceeasi finete. Miscarea trebuia sa fie apasata si se facea in forma cifrei 8 sau a  semnului infinit. Acest procedeu de frecare se facea manual si dura pana la 8 ore, verificarea finala fiind prin turnarea unei picaturi de apa care sa alunece gratios fara sa mai lase brobonele in urma.

Dar inca nu avem vopselurile gata de a fi folosite, acum apare un ingredient minune care fixeaza culoarea, o impiedica sa se imprastie in apa si totodata o impiedica si sa se amestece cu celelalte culori din apa. Acelasi ingredient minune poate actiona ca diluant al nuantei respective, atunci cand vrei sa o mai deschizi cu un ton sau doua, sau mai multe daca scapi prea multa cantitate. Si vorbim de fierea de vita...care cica miroase destul de greu de suportat. Inca nu am avut curiozitatea sa o miros ma gandesc ca am timp 9 luni :) Si inca nu am terminat: dupa ce se adauga fierea timp de 6 luni se punea in loc intunecat si se amesteca de 3 ori pe zi. Se extrage usurel apa care va ramane deasupra si abia acum avem o vopsea sub forma de pasta gata de a fi folosita.

Am terminat cu vopseaua si ne putem apuca si de pregatirea apei. Care nu e doar apa simpla cum am crezut eu in ignoranta mea initiala.

Intr-o proportie variabila de 2 linguri la 5 litri de apa se adauga o substanta care noua ne-a fost prezentata sub forma de pudra si cu denumirea de "chitra", am mai gasit-o si sub denumirea de "guma arabica" sau "astragalus" a mai numit-o profesorul de la fundatie ("mastica" a mai zis o doamna azi, nu stiu daca e acelasi lucru). Ea de fapt devine gelatinoasa si ofera apei o vascozitate care va ajuta vopseaua sa pluteasca.

Se pare ca de fapt cea mai grea parte a cursului este obtinerea densitatii ideale a apei, care uneori tine pur si simplu de dispozitia psihica a celui care o prepara.

Dupa cum poate ati observat toate ingredientele de pana acum au fost din ce poate natura sa ofere. Si pensulele se incadreaza in acelasi tipar. Lemnul folosit este de trandafir pentru ca nu absoabe apa si are o usoara elasticitate. 

Parul pensulei este din par de cal, de preferat par din coada si conditie esentiala: calul cat mai batran. Trebuie ca firul sa fie cat mai gros si cat mai aspru. Se pare ca pentru unii cel mai bun si cel mai bun par de cal era cel de la pur sange arab :) Ne-a facut si o demonstratie de cum se pregatea o astfel de pensula. Si e dificil.

aici se vede inceputul de fabricare al vopselei din pudra amesteca cu apa si cele 2 suprafete de marmura pe care se amesteca

sticla din colt stanga jos continer fiere de vita, punga alba contine pudra care devine vascoasa in apa si alaturi sunt parul de cal si batul de lemn de trandafir pentru confectia pensulei

pensula in forma finala si tava folosita la creatie

 Mai jos demonstratia maestrului la Techirghiol. Pentru fiecare culoare se foloseste pensula separata. La fel si pentru fiecare model care se vrea  imprimat exista niste betigase cu grosimi diferite. Si neaparat fiecare pensula si fiecare betigas se sterg dupa fiecare folosire. Iar apa ramasa la final se "curata" cu o foaie de ziar care absoarbe resturile. Si uite asa devin si ziarele bune la ceva :)