marți, 15 octombrie 2013

Invat sa pictez in tehnica Ebru

Stiu (sper) ca va era dor de mine :)
Si mie imi era dor de mine, cea care bibileste diverse. 
Am mai facut mici chestiute si intre timp, dar mi-e dor de noptile nebune pierdute printre margici, textile sau hartii.
Primul pas a fost facut: m-am inscris la un curs de pictura intr-o tehnica numite Ebru. Eu vazusem o demonstratie in vara la Techirghiol si am stiut de atunci ca vreau sa invat si eu.
Si acum aveti:
- albumul meu periodic
- primele concluzii
- episodul 2 de concluzii si progres
- episodul 3 - pieptan
- episodul 4 - drapat
- episodul 5 - cand nimic nu iese
- episodul 6 - obek
- episodul 7 - hatip "dracusorii"
- episodul 8 - lalele
- episodul 9 - diviziune tulpina in 3
- episodul 10 - musetel / margareta
- episodul 11 - diviziune in 5
- episodul 12 - boboci
- episodul 13 - garofite
 
 Organizatori sunt cei de la fundatia Yunus Emre Constanta. Participarea este gratuita, dar cursul tine 9 luni, pana in iunie mai exact. Programul nu este asa de greu, fiindca se va tine o zi pe saptamana si se poate alege ziua si chiar si ora. Eu am ales ora 18 dar ziua in sine conteaza mai putin. Sa stiti ca inca va mai puteti inscrie zilele acestea. Se vor face grupe de aprox 5 persoane si se poate alege si curs pe zi in jurul orei 13.
Deocamdata am avut o prima intalnire cu domnisoara profesoara, venita direct de la Istanbul, care de niste ani buni s-a specializat in aceasta tehnica. Marea majoritate a persoanelor inscrise la curs vor vorbi cu ea in limba nativa turca, dar din fericire vorbeste fluent engleza deci nu vom fi lasate pe dinafara nici noi. Si poate chiar mai prind si cateva cuvinte in limba turca, mai ales ca ma batea gandul sa fac si cursurile de limba turca la ei ;)

In traducere Ebru inseamna "nor" pentru ca si picaturile de vopsea care cad in apa iau forma unui nor. In engleza i se spune "paper marbling", si chiar ia un aspect marmorat (wiki despre ebru si despre paper marbling), iar in romana se pare ca ar fi cunoscuta sub numele de "foita turceasca". Si am mai gasit si tehnica japoneza similara "suminagashi" (la paper marbling pe wiki gasit referinte si despre suminagashi). Si cred ca o sa va placa si cele 2 articole cu video de pe webcultura: articol 1 si articol 2.

Istoria acestei tehnici: a fost pentru prima data documentata in sec. XV in Turkistan. Pornind din China in timpul dinastiei T'ang (608 - 918) aceasta arta a luat Drumul Matasii prin Iran si a ajuns in Anatolia. Cea mai mare dezvoltare si apreciere a cunoscut-o in perioada Imperiului Otoman.
Initial ea era folosita pentru a imbraca copertile de carti si manuscrise, interior si exterior. Acum de obicei se inrameaza rezultatul final si se spune ca este benefic pentru casa celui care le gazduieste (asa sa fie, pentru ca am de gand sa le daruiesc deci puteti sa va anuntati dorinta de a primi o opera de arta ebru marca DMS ;) ). 

Pe vremuri pictorii isi faceau singuri absolut toate piesele si ingredientele necesare lucrului. Culorile pentru vopsele se obtineau din natura si era un proces de durata si care cerea finete. Pudra extrasa din roci sau plante se amesteca apoi cu apa adaugata treptat si se freca intre 2 pietre (de obicei era marmura), conditia esentiala fiind ca cele 2 pietre sa fie de acelasi fel si de aceeasi finete. Miscarea trebuia sa fie apasata si se facea in forma cifrei 8 sau a  semnului infinit. Acest procedeu de frecare se facea manual si dura pana la 8 ore, verificarea finala fiind prin turnarea unei picaturi de apa care sa alunece gratios fara sa mai lase brobonele in urma.
Dar inca nu avem vopselurile gata de a fi folosite, acum apare un ingredient minune care fixeaza culoarea, o impiedica sa se imprastie in apa si totodata o impiedica si sa se amestece cu celelalte culori din apa. Acelasi ingredient minune poate actiona ca diluant al nuantei respective, atunci cand vrei sa o mai deschizi cu un ton sau doua, sau mai multe daca scapi prea multa cantitate. Si vorbim de fierea de vita...care cica miroase destul de greu de suportat. Inca nu am avut curiozitatea sa o miros ma gandesc ca am timp 9 luni :) Si inca nu am terminat: dupa ce se adauga fierea timp de 6 luni se punea in loc intunecat si se amesteca de 3 ori pe zi. Se extrage usurel apa care va ramane deasupra si abia acum avem o vopsea sub forma de pasta gata de a fi folosita.

Am terminat cu vopseaua si ne putem apuca si de pregatirea apei. Care nu e doar apa simpla cum am crezut eu in ignoranta mea initiala.
Intr-o proportie variabila de 2 linguri la 5 litri de apa se adauga o substanta care noua ne-a fost prezentata sub forma de pudra si cu denumirea de "chitra", am mai gasit-o si sub denumirea de "guma arabica" sau "astragalus" a mai numit-o profesorul de la fundatie ("mastica" a mai zis o doamna azi, nu stiu daca e acelasi lucru). Ea de fapt devine gelatinoasa si ofera apei o vascozitate care va ajuta vopseaua sa pluteasca.
Se pare ca de fapt cea mai grea parte a cursului este obtinerea densitatii ideale a apei, care uneori tine pur si simplu de dispozitia psihica a celui care o prepara.

Dupa cum poate ati observat toate ingredientele de pana acum au fost din ce poate natura sa ofere. Si pensulele se incadreaza in acelasi tipar. Lemnul folosit este de trandafir pentru ca nu absoabe apa si are o usoara elasticitate. 
Parul pensulei este din par de cal, de preferat par din coada si conditie esentiala: calul cat mai batran. Trebuie ca firul sa fie cat mai gros si cat mai aspru. Se pare ca pentru unii cel mai bun si cel mai bun par de cal era cel de la pur sange arab :) Ne-a facut si o demonstratie de cum se pregatea o astfel de pensula. Si e dificil.
aici se vede inceputul de fabricare al vopselei din pudra amesteca cu apa si cele 2 suprafete de marmura pe care se amesteca

sticla din colt stanga jos continer fiere de vita, punga alba contine pudra care devine vascoasa in apa si alaturi sunt parul de cal si batul de lemn de trandafir pentru confectia pensulei

pensula in forma finala si tava folosita la creatie


 Mai jos demonstratia maestrului la Techirghiol. Pentru fiecare culoare se foloseste pensula separata. La fel si pentru fiecare model care se vrea  imprimat exista niste betigase cu grosimi diferite. Si neaparat fiecare pensula si fiecare betigas se sterg dupa fiecare folosire. Iar apa ramasa la final se "curata" cu o foaie de ziar care absoarbe resturile. Si uite asa devin si ziarele bune la ceva :)



3 comentarii:

  1. Buna Diana se mai fac inscrieri la curs si unde locatia mai exact.Succes si multumesc:-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua : ) As putea sa va contactez pentru a discuta foarte putin de aceasta technica ? Acum ne chinuim si noi acasa :) Daca se poate sa imi trimite ti un email sau un altfel de contact pentru a putea discuta cu dvs :)

    RăspundețiȘtergere